Pielea copiilor este extrem de sensibilă şi de predispusă la alergii şi iritaţii, mai ales în primii ani de viaţă când funcţia de barieră nu este încă dezvoltată complet. Tocmai din acest motiv, atunci când vine vorba de cumpărarea hăinuţelor pentru cei mici, este important să alegem cu grijă materialele care intră în contact cu pielea delicată a acestora. Totuşi, cum ştii ce haine să cumperi pentru copiii cu pielea sensibilă? Pentru a avea garanţia că ai făcut alegerile corecte, iată în continuare ce materiale sunt cele mai bune pentru îmbrăcămintea micuţilor, dar şi care sunt ţesăturile pe care ar trebui să le eviţi atunci când mergi la cumpărături.
- Bumbacul organic
Bumbacul organic este cea mai populară opţiune pentru hainele de copii. Şi pe bună dreptate! Acesta este un material natural, hipoalergenic, care nu provoacă alergii sau iritaţii, iar faptul că este şi foarte elastic şi maleabil îl transformă în alegerea perfectă pentru a le oferi celor mici libertatea de a explora şi de a se mişca în voie. De asemenea, bumbacul iese în evidenţă şi prin calităţile sale estetice deosebite şi surprinde şi la capitolul rezistenţă şi durabilitate, îndeplinind astfel cele mai importante criterii pe care trebuie să le urmăreşti atunci când achiziţionezi haine pentru copiii cu pielea sensibilă.
- Bambusul
O altă ţesătură potrivită pentru pielea sensibilă a celor mici este şi bambusul. Hăinuţele fabricate din acest material sunt moi, confortabile şi plăcute la atingere, iar datorită proprietăţii bambusului de a regla temperatura, sunt perfecte pentru a fi purtate în orice sezon.
- Inul
Folosit frecvent în confecţionarea articolelor de îmbrăcăminte pentru cei mici, inul este un alt material spre care te poţi orienta atunci când trebuie să alegi hăinuţe pentru copiii cu pielea sensibilă, deoarece avantajele pe care le prezintă nu sunt deloc puţine. De la aspectul deosebit şi până la rezistenţă şi durabilitate, toate aceste caracteristici fac ca inul să fie în topul materialelor ideale pentru hainele de copii în care merită să investeşti. În plus, acesta este şi un material foarte absorbant, ceea ce înseamnă că lasă pielea să respire şi nu provoacă niciun fel de disconfort.
Ce ţesături să eviţi
Atunci când mergi la cumpărături pentru cel mic, evită materialele sintetice care pot provoca iritaţii şi disconfort, cum ar fi acrilicul, poliesterul sau nylonul. Fiind de 10 ori mai delicată decât cea a adulţilor, pielea celor mici poate suferi neplăceri în contactul cu materialele textile, tratate adesea cu diferite substanţe care pot produce în timp diverse afecţiuni, aşa că minimizează orice risc şi alege întotdeauna materiale naturale pentru îmbrăcămintea copilului tău.
Acum că ai aflat ce materiale să alegi pentru hainele micuţului tău, astfel încât să ai garanţia că pielea acestuia este pe deplin protejată, te invităm la Nannie. În magazinul nostru online vei găsi hăinuţe într-o varietate de modele, stiluri, dimensiuni şi culori pentru a satisface până şi cele mai exigente nevoi şi preferinţe ale micuţilor, fără să faci niciun fel de compromis. În plus, este bine de ştiut că materialele utilizate pentru confecţionarea produselor pe care ţi le propunem sunt calitative, hipoalergenice, respirabile şi plăcute la atingere, adică perfecte pentru pielea sensibilă a celor mici. Comandă-le pe cele care îţi plac, iar noi le livrăm direct la uşa casei tale în cel mai scurt timp posibil.