Pregătirea garderobei de vară a nou-născuţilor este una dintre principalele responsabilităţi ale proaspeţilor părinţi. Desigur, deşi această sarcină poate părea la prima vedere una destul de dificilă, ţinând cont de temperaturile foarte ridicate cu care anotimpul fierbinte vine la pachet, în realitate însă, există câteva articole vestimentare esenţiale cu care nu vei da niciodată greş atunci când vine vorba de crearea ţinutelor pe timp de vară pentru bebeluşul tău, în care acesta să se simtă cât mai bine şi să rămână confortabil şi protejat. Iată despre ce este vorba.
Body-uri
Versatile, comode şi uşor de manevrat, body-urile nu trebuie să lipsească din dulăpiorul unui nou-născut. Pe timp de vară, poţi opta pentru body-urile cu mânecă scurtă sau tip maiou, în culori cât mai deschise, întrucât acestea îi vor asigura celui mic confort maxim, fără să-l facă să transpire în exces sau să-i restricţioneze mişcările. În plus, graţie versatilităţii prin care se remarcă, body-urile sunt alegerea perfectă pentru somn, joacă, plimbări în parc sau excursii, ceea ce înseamnă că te poţi baza pe ele în orice moment. Prin urmare, cu cât ai mai multe body-uri la îndemână, cu atât mai bine.
Salopete
Un alt articol vestimentar necesar în garderoba de vară a nou-născuţilor este şi salopeta, în special în varianta cu mânecă scurtă şi pantaloni scurţi. Aceasta poate fi purtată de către micuţi atât în casă, cât şi afară, şi va fi fără îndoială o soluţie care te va scoate de foarte multe ori din încurcătură atunci când vine vorba de crearea, fără prea multe eforturi, a unor ţinute pentru bebeluşul tău, care să fie potrivite pentru anotimpul însorit şi să îmbine estetica şi funcţionalitatea.
Tricouri
Din categoria articolelor vestimentare de bază pentru nou-născuţi fac parte şi tricourile, potrivite pentru o mulţime de activităţi şi binevenite oricând în garderoba pentru perioada caldă a anului. Mai ales că sunt şi atât de multe modele simpatice din care poţi alege, astfel încât bebeluşul tău să se simtă şi să arate mai bine ca niciodată.
Bluziţe
Întrucât vara poate veni la pachet şi cu câteva zile ceva mai răcoroase, este important să incluzi în garderoba bebeluşului tău şi câteva bluziţe cu năsturei, cu care să îl îmbraci pe acesta ori de câte ori este nevoie de un strat de hăinuţe în plus.
Pălăriuţă de soare
Vara este prilejul perfect pentru plimbările în aer liber cu bebeluşul. Cu toate acestea, pentru a-l proteja pe acesta de razele puternice ale soarelui şi pentru a-l feri de orice risc, o pălăriuţă de soare este oricând binevenită. Plus că cel mic va arăta pur şi simplu adorabil purtând-o.
Sfat: acordă o atenţie deosebită materialelor. Cu siguranţă îţi doreşti ca bebeluşul tău să se poată bucura din plin de anotimpul cald, fără să resimtă disconfort, cum ar fi transpiraţie excesivă, iritaţii sau alergii, iar pentru asta trebuie să fii foarte atent la materialul pe care îl alegi pentru hainele de vară cu care îl îmbraci pe cel mic. În acest sens, trebuie să ştii că bumbacul, cânepa şi inul sunt cele mai recomandate materiale în timpul verii, datorită bineînțeles proprietăților unice şi calităților pe care le au.
Nu în ultimul rând, află că acum poţi întâmpina sezonul cald aşa cum se cuvine cu ajutorul magazinului online Nannie, care aduce mai aproape de tine o gamă bogată de hăinuţe vesele şi confortabile pentru nou-născuţi pe care le poţi comanda cu uşurinţă online, astfel încât să poţi pune la punct garderoba de vară a bebeluşului tău chiar din confortul casei tale, economisind astfel timp preţios şi energie pentru familia ta. Spor la cumpărături!